În comunicat este menționat faptul că „solicitarea de suspendare a obligaţiilor de plată poate fi formulată de debitor cel mai târziu până la data de 15 martie 2021, iar creditorul trebuie să comunice debitorului decizia în termen de maximum 15 zile calendaristice, până la data de 31 martie 2021. Modificarea clauzelor contractuale, ca efect al aprobării solicitării debitorului, se realizează fără încheierea de acte adiţionale la contractul de credit, ci prin notificarea debitorului în termen de 30 zile calendaristice de la primirea solicitării complete. Actul normativ adoptat astăzi prevede că persoanele pot beneficia de suspendarea plăţii obligaţiilor rezultate din creditele accesate pe o perioadă de maximum nouă luni, în această perioadă fiind incluse atât moratoriul legislativ implementat anterior, cât şi moratoriile non-legislative”.
Prevederile OUG nr. 37/2020 pentru amânarea ratelor la bănci au fost rectificate și completate prin HG 19/2021.
Modificările au publicate în Monitorul Oficial nr. 123 din 5 februarie 2021. Potrivit noilor norme amânarea ratelor se acordă pentru creditele care îndeplinesc 4 condiții simultan Iată lista completă a modificărilor aduse normelor de aplicare pentru prevederile OUG nr. 37/2020:
HG 19/2021 - cum au fost modificate normele de aplicare pentru amânarea ratelor
Denumire completă: Hotărârea nr. 19 din 27 ianuarie 2021 pentru modificarea și completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 270/2020
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 270/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 6 aprilie 2020, se modifică și se completează după cum urmează:
- La articolul 2, literele a), b) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:
a) capitalizare - majorarea soldului creditului existent la finele perioadei de suspendare cu dobândă datorata de debitor, calculata pe perioada suspendării la soldul creditului rămas de rambursat, cu excepția creditelor ipotecare contractate de persoane fizice, pentru care dobândă aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, și art. ÎI din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 227/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, în conformitate cu prevederile contractului de credit, și reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații izvorâte din contractul de credit;
b) dobândă eșalonată pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice - dobândă aferentă perioadei suspendării la plata datorata de debitori persoane fizice, calculată la soldul creditului rămas de rambursat pe perioada suspendării, care include, după caz, și dobândă aferentă perioadei de suspendare anterioare potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, acordată ca urmare a solicitării debitorului și transmisă până la 15 iunie 2020. La finalul perioadei de suspendare, care include, după caz, și perioada de suspendare anterioară potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, acordată ca urmare a solicitării debitorului și transmisă până la data de 15 iunie 2020, dobândă reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații izvorâte din contractul de credit, creanță ce are un nivel de dobândă de 0%; [...]
e) valoarea de executare a garanției - suma aferentă soldului dobânzilor pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice, aferentă perioadei de suspendare la plata, ce urmează a fi plătită de către Ministerul Finanțelor că urmare a producerii riscului de credit în perioada de eșalonare, în cazul în care debitorul nu a achitat integral un număr de cel puțin 3 rate consecutive, la scadențele prevăzute în graficul de rambursare a dobânzilor eșalonate pentru creditele ipotecare. Valoarea de executare a garanției se solicita de către creditor după trecerea integrală la restanță a soldului dobânzilor pentru creditele ipotecare eșalonate la plată.
- La articolul 3, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 3
(1) Perioada pentru care se acorda facilitățile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor de către creditori din creditele ipotecare, astfel cum sunt definite la art. 1 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește conform opțiunii debitorului și este cuprinsa intre minimum o lună și maximum nouă luni. Perioada maximă de nouă luni include și perioada suspendării efective a obligațiilor de plată în temeiul moratoriului legislativ instituit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, și/sau perioadele de suspendare acordate în cadrul moratoriilor nonlegislative, după caz.
- Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 4
Poate fi suspendată rambursarea ratelor, dobânzilor și comisioanelor scadente numai pentru creditele ipotecare care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:
a) au fost acordate până la data de 30 martie 2020 inclusiv;
b) data scadenței finale a obligațiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară datei solicitării suspendării obligațiilor de plată;
c) nu le-a fost declarată scadență anticipată până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv;
d) nu înregistrează restanțe la data solicitării suspendării obligației de plata.
- La articolul 5, alineatele (1), (3), (5)-(7) se modifică și vor avea următorul cuprins:
Articolul 5
(1) Poate beneficia de acordarea facilității de suspendare a obligației de plată a ratelor, dobânzilor și comisioanelor aferente creditului ipotecar care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 4 debitorul persoana fizica ale cărui venituri au fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia de COVID-19, sub condiția transmiterii solicitării către creditor cel mai târziu la data de 15 martie 2021 inclusiv. [...]
(3) Creditorul aprobă solicitarea debitorului care, prin una dintre căile de transmitere prevăzute la art. 3 alin. (1) și (2) din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, declară pe propria răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii și/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situația gravă generată de pandemia de COVID-19 și se afla în imposibilitatea de a onora obligațiile de plată aferente creditului că urmare a intervenției uneia/mai multora dintre următoarele cauze, fără a se limita la acestea: intrarea debitorului/membrilor familiei acestuia în șomaj tehnic că efect al închiderii/restrângerii activității angajatorului, concedierea debitorului/membrilor familiei acestuia, reducerea salariului debitorului/membrilor familiei acestuia, plasarea debitorului în carantină instituționalizată sau izolare la domiciliu, îmbolnăvirea cu COVID-19 și altele asemenea. [...]
(5) Creditorul analizează solicitarea formulată de debitor, verifică încadrarea creditului în condițiile prevăzute la art. 4 și ale prezentului articol și în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data primirii solicitării complete, dar fără a depăși data de 31 martie 2021, comunică debitorului decizia sa de aprobare/respingere a cererii de suspendare a obligațiilor de plată a ratelor.
(6) Decizia de aprobare conține și numărul de rate pentru care a fost solicitată de debitor și aprobată suspendarea la plată și se comunică debitorului în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau declarate de către client creditorului ulterior încheierii contractului de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor sau telefonic, cu respectarea obligației creditorului de înregistrare a convorbirii, după caz, în funcție de opțiunea exprimată de debitor.
(7) Modificarea clauzelor contractuale că efect al aprobării solicitării beneficiarului, în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, se realizează fără încheierea de acte adiționale, prin notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a creditului și graficul de rambursare a dobânzilor eșalonate, transmisă de creditor debitorului în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea solicitării complete. Notificarea debitorului se realizează în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau declarate de către client creditorului ulterior încheierii contractului de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, conform opțiunii exprimate de debitor. În graficul de rambursare a creditului, revizuit după acordarea facilității de suspendare a obligației de plată, rata de dobândă se menține la nivelul prevăzut în contractul de credit inițial încheiat între debitor și creditor.
- La articolul 8, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Plata de către debitor a creanței reprezentând dobânda totală aferentă perioadei de suspendare la plată acordată conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, se va face eșalonat, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de suspendare, în 60 de rate lunare egale, fără perceperea de dobândă pentru aceasta componenta a creditului ipotecar, iar graficul de rambursare a acestor plăți se comunica debitorilor în termen de 5 zile calendaristice de la data comunicării deciziei de aprobare a cererii de suspendare a obligațiilor de plată a ratelor, prevăzută la art. 5 alin. (5).
- La articolul 8, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice pentru care cererea de suspendare a obligațiilor de plată a fost formulată până la data de 15 iunie 2020, cu termen de încheiere a perioadei de amânare anterior datei de 31 decembrie 2020 inclusiv, suspendarea obligațiilor de plată până la perioada maximă de nouă luni se realizează prin cumularea creanței/restului de creanță aferenta dobânzilor calculate în prima perioada suspendată cu creanță aferentă dobânzilor calculate pentru a doua perioada suspendată. La creanța astfel rezultată dobânda este 0% și plata de către debitor a acestei creanțe se va face eșalonat în 60 de rate lunare egale începând cu luna imediat următoare încheierii celei de-a doua perioade de amânare. La data reemiterii scrisorii de garanție va înceta valabilitatea scrisorii de garanție anterioare.
- La articolul 9, alineatele (4)-(8) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(4) În scopul garantării obligațiilor de rambursare a dobânzilor acumulate pe perioada suspendării la plata, prevăzută la art. 3 din prezentele norme, creditorul, care a aprobat solicitările de suspendare formulate de debitorii sai în condițiile prevăzute la art. 3 din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, și la art. II din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 227/2020, solicită FNGCIMM emiterea unei scrisori de garanție în numele și în contul statului. FNGCIMM emite scrisoarea de garanție în baza convenției de garantare încheiate cu creditorul.
(5) Creditorul transmite FNGCIMM solicitarea de emitere/reemitere a scrisorii de garanție pentru toate solicitările de suspendare la plata obligațiilor consolidate a debitorilor din portofoliul său, cu includerea debitorilor noi, precum și a celor care au beneficiat deja de aplicarea unui moratoriu nonlegislativ și/sau de perioada de suspendare potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, în noile condiții și cu noua valoare, după caz, însoțită de o situație centralizatoare întocmită de creditor pe propria răspundere, în care este evidențiată valoarea totala a contractului de garantare, rezultată din cumularea sumelor de plata și a soldurilor acestora, după caz, conform graficelor de rambursare a sumelor reprezentând dobânzi datorate de debitori, emise potrivit prevederilor art. 8 alin. (2), în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de emitere a deciziei creditorului prevăzut la art. 3 alin. (1) din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare.
(6) Forma și elementele pe care trebuie să le conțină situația centralizatoare întocmită de creditor se vor detalia în convenția de garantare. Situația centralizatoare vă cuprinde obligatoriu următoarele elemente de identificare ale debitorilor persoane fizice: numele și prenumele, codul numeric personal, numărul contractului de credit și data încheierii acestuia, suma garantată de stat, inclusiv pentru solicitările noi de suspendare în cazul reemiterii garanției de stat.
(7) Valoarea totala a angajamentului de garantare înscris în solicitarea de emitere a scrisorii de garanție este exprimată în echivalent lei. În cazul în care creditul ipotecar este acordat în altă valută, valoarea cumulata a dobânzilor se stabilește utilizând cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, valabil în ultima zi a lunii anterioare celei în care creditorul a transmis către FNGCIMM solicitarea de emitere/reemitere a scrisorii de garanție.
(8) În cazul în care în structura dobânzii aferente creditelor ipotecare sunt prevăzuți indici variabili, valoarea scrisorii de garanție este determinabila pe baza estimărilor creditorilor privind evoluția indicilor variabili. Pentru efectuarea corecției valorii scrisorii de garanție, până la data de 31 ianuarie 2022 creditorii au obligația comunicării către FNGCIMM a situației centralizatoare privind valoarea cumulata a dobânzilor de plata, determinată pe baza valorii indicilor care intra în structura de cost a dobânzii conform contractelor de credit încheiate cu debitorii.
- La articolul 10 alineatul (3), literele a) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
a) data expirării perioadei de rambursare conform graficelor de rambursare întocmite în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) sau (3), după caz; [...]
d) data rambursării integrale de către debitor a dobânzii suspendate conform art. 4 alin. (2) din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, și art. ÎI din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 227/2020, la termen sau anticipat, dar nu mai mult de 5 ani.
- La articolul 11, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Valoarea garanției se va reduce în mod automat cu orice plata efectuata de debitor în perioada de rambursare a dobânzilor eșalonate la plată conform graficelor întocmite cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (2) sau (3), după caz, precum și cu valoarea plăților de garanții efectuate la cererea creditorului în temeiul obligației de garantare asumate prin scrisorile de garanție emise în numele și în contul statului, după caz.
- Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 12
(1) Prin emiterea scrisorilor de garanție, statul român, prin Ministerul Finanțelor, prin mandatarul FNGCIMM, se angajează irevocabil să plătească obligațiile garantate la prima și simpla cerere a creditorului, până la limita valorii scrisorii de garanție stabilite conform prevederilor art. 9 alin. (5) și/sau alin. (6), după caz, în cazul în care debitorul/debitorii nu și-a/au îndeplinit obligațiile de rambursare stabilite conform graficului de rambursare prevăzut la art. 8 alin. (2) sau (3), după caz.
(2) Creditorul este îndreptățit la executarea garanției numai dacă a transmis la FNGCIMM cererea de executare a scrisorii de garanție în cadrul perioadei de valabilitate a acesteia, pentru debitorii care înregistrează cel puțin un număr de 3 rate consecutive de dobândă eșalonată la plată, neachitate integral la scadența prevăzută în graficul de rambursare, după trecerea integrala la restanta a soldului dobânzilor eșalonate la plată datorate de respectivii debitori.
- La articolul 13, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 13
(1) Cererea de executare a scrisorii de garanție se transmite la FNGCIMM până la data de 20 a fiecărei luni calendaristice, pentru unul sau mai mulți debitori incluși în situația centralizatoare, anexa la scrisoarea de garanție, însoțită de următoarele documente în copie:
a) documentele de identitate ale debitorilor pentru care se cere executarea garanției. Se vor transmite cele mai recente documente aflate în posesia creditorului;
b) graficele de rambursare a dobânzilor datorate de debitori pentru perioada de suspendare la plata ratelor;
c) contractele de credit aferente creditelor ipotecare pentru care debitorii au solicitat suspendarea la plata ratelor și eșalonarea la plată a dobânzilor;
d) extrasele conturilor de dobândă sau documente echivalente, din care să rezulte soldul dobânzilor suspendate restante pentru care se cere plata garanției.
- La articolul 13, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:
(1^1) În cazul în care creditul ipotecar este acordat în altă valută decât moneda națională, creditorul stabilește valoarea cumulata a dobânzilor solicitate la plată pentru debitorul în cauză, utilizând cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, valabil în ultima zi a lunii anterioare celei în care acesta transmite către FNGCIMM cererea de executare a scrisorii de garanție, fără să depășească valoarea cumulata a dobânzilor garantate prin scrisoarea de garanție pentru debitorul respectiv.
(1^2) Cererile de executare a garanției înregistrate la FNGCIMM după data de 20 a fiecărei luni calendaristice, precum și cele transmise fără respectarea prevederilor art. 12 alin. (2) vor fi returnate creditorilor, acestea putând fi reformulate și transmise ulterior, cu respectarea termenului prevăzut la alin. (1).
- La articolul 15, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
Articolul 15
(1) Perioada pentru care se acorda facilitățile de suspendare la plata a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor de către creditori, se stabilește pe baza opțiunii debitorului și este cuprinsa intre minimum o luna și maximum noua luni. Perioada maximă de suspendare a obligațiilor de plată de nouă luni include și perioada suspendării efective a obligațiilor de plată în temeiul moratoriului legislativ instituit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, și/sau perioadele de suspendare acordate în cadrul moratoriilor nonlegislative, după caz. [...]
(3) Suspendarea se acorda pentru creditele care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:
a) au fost acordate până la data de 30 martie 2020 inclusiv;
b) data scadentei finale a obligațiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară datei solicitării suspendării obligațiilor de plată;
c) nu le-a fost declarata scadenta anticipată până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv;
d) nu înregistrează restanțe la data solicitării suspendării obligațiilor de plată.
- Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 16
(1) Poate beneficia de acordarea facilității de suspendare a obligației de plata a ratelor, dobânzilor, inclusiv dobânzile capitalizate că urmare a aplicării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, și comisioanelor aferente creditului debitorul ale cărui venituri au fost afectate direct sau indirect de situația gravă generata de pandemia de COVID-19, sub condiția transmiterii solicitării către creditor cel mai târziu la data de 15 martie 2021 inclusiv.
(2) Debitorul, persoana fizica, declara pe propria răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii și/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situația gravă generata de pandemia de COVID-19 și se afla în imposibilitatea de a onora obligațiile de plată aferente creditului că urmare a intervenției uneia/mai multora dintre următoarele cauze, fără a se limita la acestea: intrarea debitorului/membrilor familiei acestuia în șomaj tehnic că efect al închiderii/restrângerii activității angajatorului, concedierea debitorului/membrilor familiei acestuia, reducerea salariului debitorului/membrilor familiei acestuia, plasarea debitorului în carantina instituționalizată sau izolare la domiciliu, îmbolnăvirea cu COVID-19 și altele asemenea.
(3) Debitorul, cu excepția persoanelor fizice:
a) declara pe propria răspundere că i-au fost diminuate cu minimum 25% veniturile sau încasările medii lunare din ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plata prin raportare la perioada similară din anii 2019/2020 și se afla în imposibilitatea de a onora obligațiile de plată aferente creditului. Astfel, în emiterea declarației pe propria răspundere menționate mai sus, debitorii care solicita suspendarea obligațiilor de plata în luna ianuarie 2021 vor avea în vedere media veniturilor/încasărilor din lunile octombrie-decembrie 2020 comparativ cu octombrie-decembrie 2019; în luna februarie 2021 vor avea în vedere media veniturilor/încasărilor din lunile noiembrie-decembrie 2020 și ianuarie 2021 comparativ cu noiembrie-decembrie 2019 și ianuarie 2020; în luna martie 2021 vor avea în vedere media veniturilor/ încasărilor din lunile decembrie 2020 și ianuarie-februarie 2021 comparativ cu decembrie 2019 și ianuarie-februarie 2020;
b) nu se află în insolvență la data solicitării suspendării rambursării creditului, conform informațiilor disponibile pe site-ul Oficiului național al Registrului Comerțului.
(4) În cazul debitorilor persoane juridice, cererea se formulează de către reprezentantul legal al acestora.
(5) Creditorul analizează solicitarea formulată de debitor, verifica încadrarea creditului în condițiile prevăzute la art. 15 și ale prezentului articol și în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data primirii solicitării complete, dar fără a depăși data de 31 martie 2021, comunică debitorului decizia sa de aprobare/respingere a cererii de suspendare a obligațiilor de plată a ratelor.
(6) Decizia de aprobare conține și numărul de rate solicitate de debitor și aprobarea suspendării la plata și se comunică debitorului în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau declarate de către client creditorului ulterior încheierii contractului de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanta oferit de creditor sau telefonic, cu respectarea obligației creditorului de înregistrare a convorbirii, după caz, în funcție de opțiunea exprimată de debitor.
(7) Modificarea clauzelor contractuale că efect al aprobării solicitării debitorului, în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, se realizează fără încheierea de acte adiționale, prin notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a creditului, transmisă de creditor debitorului în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea solicitării complete. Toate garanțiile aferente contractului de credit se mențin. Efectele modificării contractelor de credit potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, se extind asupra oricăror codebitori, garanți, inclusiv fideiusori, care au garantat obligația debitorului, precum și a oricăror alte parti ale contractului de credit astfel modificat, doar cu acordul prealabil al acestora.
(8) notificarea debitorului se realizează în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau declarate de către client creditorului ulterior încheierii contractului de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanta oferit de creditor, conform opțiunii exprimate de debitor.
(9) În cazul creditelor garantate, în termenul prevăzut la alin. (5), creditorul notifica și garantul cu privire la prelungirea valabilității angajamentului de garantare în condițiile prevederilor art. 3 alin. (2) și la modificarea clauzelor angajamentului de garantare în vederea acordării facilității de suspendare în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare. Perioada maximă de valabilitate a garanțiilor prevăzută în actele normative cu caracter special care reglementează programele guvernamentale de garantare poate fi extinsă cu o perioada egala cu durata suspendării obligațiilor de plată aprobată în condițiile prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare.
- La articolul 17, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) În termen de 30 de zile calendaristice de la primirea solicitării complete prevăzute la alin. (2), creditorul notifica debitorului clauzele contractului de credit modificate în vederea acordării facilității de suspendare a obligațiilor conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare.
- Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 19
(1) Dobânda datorată de debitori corespunzător perioadei de suspendare se capitalizează la soldul creditului existent la sfârșitul perioadei de suspendare, iar capitalul astfel majorat se plătește eșalonat până la nouă maturitate a creditelor sau până la maturitatea inițială în cazul restructurării creditelor, începând cu luna următoare expirării perioadei de suspendare, pe durata rămasă până la nouă maturitate a creditelor sau până la maturitatea inițială în cazul restructurării creditelor. Pentru liniile de credite de tip revolving, capitalul majorat se poate plăti într-o singură tranșă până la data noii maturități.
(2) În graficul de rambursare refăcut după acordarea facilității de suspendare a obligației de plata se menține rata de dobândă sau marjă de dobândă, după caz, la nivelul prevăzut în contractul de credit inițial încheiat între debitor și creditor.
Articolul II
Prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (5) și art. 16 alin. (5) din normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 270/2020, cu modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre, pentru solicitările formulate de debitori anterior, termenul de 15 zile calendaristice se calculează de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul III
Hotărârea Guvernului nr. 270/2020 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 6 aprilie 2020, cu modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Sursă: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/237094